Sfinţirea bisericii greco-catolice din Marca, judeţul Sălaj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfinţirea bisericii greco-catolice din Marca, judeţul Sălaj

[2022-10-22]
Duminică, 16 octombrie 2022 în localitatea Marca din judeţul Sălaj a avut loc sfinţirea noii biserici greco-catolice cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul şi Sfântul Anton de Padova” din comuna Marca, judeţul Sălaj. Liturghia a început la ora 10.30 şi a fost celebrată de Preasfinţia Sa dr. Virgil Bercea, Episcopul locului, însoţit de alţi doi ierarhi, Preasfinţia Sa Vasile Bizău, Episcop de Maramureş, şi Preasfinţia Sa Ioan Călin Bot, Episcop auxiliar de Lugoj. Au participat şi Vicarul general, pr. Mihai Vătămănelu, vicarul cu preoţii, pr. Antoniu Chifor, şi vicarul cu familiile, pr. Mihai Tegzeş, alături de un sobor de 40 de preoţi, fiind prezenţi un număr impresionant de credincioşi greco-catolici, la care s-au adăugat credincioşii ortodocşi din localitate însoţiţi de paroh, pr. Ioan Iacob, de părintele romano-catolic Anton Merceac şi, nu în cele din urmă, comunitatea baptistă împreună cu pastorul Remus Burcă.

O notă de frumuseţe şi solemnitate a constituit-o prezenţa corului teologilor „Bunavestire” de la Seminarul Teologic din Oradea care a animat Sfânta Liturghie, sub bagheta dirijorului dr. Radu Mureşan. Totul a început cu procesiunea de întâmpinare a Ierarhilor, până la poalele dealului pe care este construită noua biserică, cu crucea procesuală, un mare număr de ministranţi, copii din parohiile protopopiatului Şimleu Silvaniei, purtând torţe şi prapori, la care s-au adăugat fetele în straie populare care au dus icoana Fericiţilor Episcopi martiri ai Bisericii Greco-Catolice, flori, iar celor trei Ierarhi pâinea şi sarea ca semn al dragostei, bunătăţii şi omeniei. Nu au lipsit nici autorităţile locale şi judeţene, fiind reprezentate la cel mai înalt nivel de Dinu Iancu Sălăjeanu, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj şi de Ioan Şumălan, primarul comunei Marca.
Era mult aşteptată prezenţa Excelenţei Sale, Mons. Miguel Maurě Buendia, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, dar datorită unor obligaţii de ultimă oră a trebuit să revoce prezenţa, trimiţând doar un frumos cuvânt de învăţătură, de mulţumire şi de reverenţă pentru jertfa şi munca credincioşilor din această mică comunitate şi a tuturor celor care s-au implicat, fiecare după putinţa sa în realizarea acestui sfânt deziderat. Preasfinţia Sa dr. Virgil Bercea, în omilia sa, după ce i-a felicitat pe cei implicaţi direct în acest proiect, de la preot, curatori, credincioşi, autorităţi locale, binefăcători şi participanţi ca fiind pământul cel bun, cu trimitere la evanghelia zilei, aceea a semănătorului, a făcut referire şi la meleagurile sălăjene ca un tărâm care a dat ţării atâţia oameni de seamă, precum Simion Bărnuţiu, Iuliu Maniu, Teofil Bălibanu, Corneliu Coposu şi mulţi alţii. Nu a ezitat să sublinieze bucuria prezenţei preoţilor şi comunităţilor de alte culte din localitate.
Cuvântările şi mulţumirile finale, însoţite de oferirea crucii pectorale, vrednicului preot paroh Ionel Costaş, cât şi diplome de recunoştinţă şi onoruri aduse arhitectului Eugen Vereş, constructorului Florian Costaş şi curatorilor pentru extraordinara ctitorire, au fost momentele care au încheiat celebrarea de sfinţire. Comunitatea tânără a parohiei greco-catolice din Marca o oferit cu generozitate o agapă fraternă credincioşilor prezenţi cu care s-a încheiat evenimentul. (pr. Nicolae Bodea pentru EGCO.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 551, Ultimul acces: 2026-10-12 03:30:23